Sesiune de credinţă

În sânul familiei mele, au reuşit să se aglomereze personaje îmbrăţisând o largă varietate de religii: de la ortodocşi, catolici, reformaţi..până la islamici şi atei. Bunicul din partea mamei este cel mai credincios dintre membrii gloatei (a se citi familiei... însă diversitatea culturală şi amalgamul de credinţe ce sălăşluiesc în această entitate, fac ca atribuirea denumirii de "familie" să devină un act uşor ilar). Astfel, bunicul a fost cel care, încă din fragedă pruncie, mi-a prezentat succint ideea de bază: există un Dumnezeu bun, atotputernic şi milostiv; seara ne rugăm Lui şi, dacă suntem cuminţi, El ne ajută. Cu mânuţa aceea îţi faci cruce.. Cam acestea au fost cunoştinţele fundamentale, acumulate la cei câţiva anişori. Nici până în ziua de azi nu am putut să reţin care este acea mânuţă cu care trebuie să îţi faci cruce, din simplul motiv că aceasta diferă de la o religie la alta. Prin urmare, mă bazez întotdeauna pe teorema: Cu oricare din ele este mai bine decât cu niciuna!

Odată cu trecerea anilor, explicaţiile minimaliste primite ori de câte ori am ridicat o întrebare ce se referea la forţa divină supremă, mi-au zdruncinat credinţa ce fusese sădită cu grijă, la doar 4 anişori, de către bunicul meu. Explicaţiile ştiinţifice şi precise sunt preferate şi îmbrăţişate cu ardoare de orice spirit adolescentin rebel, mereu îndoit de povara întrebărilor, mereu dornic să primească şi să ofere noi definiţii...

A trecut şi perioada asta. Am ajuns să plutesc acum în derivă, din punct de vedere spiritual, religios. Nu sunt credincioasă în adevăratul sens al cuvântului, însă ateismul îl simt ca fiind extrem de îndepărtat de tot ceea ce aş putea simţi sau experimenta de-acum încolo.

Să ajung însă la subiectul pe care doream să-l dezbat: Sf. Anton, mai popular printre sfinţii catolici decât printre cei ortodocşi, este cel cunoscut ca fiind îndeplinitorul rugăminţilor credincioşilor.

Modus operandi:

pasul 1 adresezi, cu smerenie, rugămintea către Sfinţia Sa

pasul 2 dacă eşti un credincios înfocat, treci la pasul 3, altfel, urmează pasul 4

pasul 3 urmează o perioadă de post şi zeci de rugăciuni fierbinţi (durata acestei perioade este stabilită în funcţie de gradul de dificultate a rugăminţii pe care Anton va trebui sa o îndeplinească)

pasul 4 promiţi, în schimbul reuşitei, o anumită sumă de bani (care va intra, probabil, în fondurile pentru construirea unei noi biserici) sau vei aşeza flori în faţa iconiţei Sf. Anton, arătându-ţi astfel recunoştinţa

pasul 5 după îndeplinirea rugăminţii, urmează, invariabil, o nouă rugăminte... se reia pasul 1

Ignorând ciclul infinit în care am ajuns, şi revenind asupra tematicii iniţiale, unul dintre practicanţii acestui obicei este vărul meu. Student politehnist, aflat în an terminal, a trecut de fiecare sesiune (cu note mari, aş adăuga) vizitându-l periodic pe Sf. Anton. Reuşitele lui (ale vărului, nu ale lui Antonel), se pare că au determinat-o pe mama (ea însăşi putându-se numi doar cu o mare imprecizie o reală credincioasă) să împrumute această tradiţie. Astfel încât, înaintea fiecărui examen, mă întreabă dacă e -sau nu- cazul să-i facă o vizită Dumnealui.

Discuţie telefonică, avută cu tata înainte de examenul de Probabilităţi:

Eu (pe un ton plouat): De la 11 să-mi ţii pumnii!

Tata: Stai liniştită, am vorbit cu 'nea Anton şi mi-a spus că "rămâne cum am stabilit". După ce-ţi iei examenul, îi fac o bere!

A se observa faptul că eu mă încadrez la categoria "excepţia de la regulă", fiind atât de leneşă încât las efortul parcurgerii celor câţiva paşi din algoritmul Modus operandi pe seama altora.

Pentru curioşi, este un examen luat.