Comunicare

Citeam ieri dezvăluirile şi sfaturile pe care ni le oferă un participant la Olimpiadele Comunicării (echipa Imagine), Horia. Unul dintre punctele atinse, care mi-a stârnit interesul, a fost urmatorul:
„Lipsa de comunicare” este motivul cel mai banal, motivul universal invocat de noi atunci cand avem probleme[...] de cand cu blogurile si in general cu iT, comunicam prea mult. Societatea noastra sufera de sindromul comunicarii. Intreaga nostra natiune pare sa fi indragit conceptul de comunicare. Totusi adesea, poti consideraca ai mult noroc atunci cand comunicarea nu are loc.
Eu aş privi acest fapt dintr-un unghi oareşicum diferit. Aş aşeza actul comunicării pe un cu totul alt palier. Cum aşa? Ei bine, adevărata problemă cu care ne confruntăm, de câteva decenii, este superficialitatea în relaţiile interumane.
Datorită diversificării surselor de amuzament şi apariţiei unei mari varietăţi de noi activităţi, indivizii ajung să-şi dezvolte abilităţi diferite, să îmbrăţişeze concepte de viaţă totalmente opuse şi experimentează trăiri din cele mai diverse. Din acest motiv, acel prim -şi, teoretic, banal- contact cu necunoscutul aşezat pe scaunul de alături în compartimentul trenului, este atât de dificil de realizat. Nu mai există acele 5 teme universale care, odată abordate, să asigure accesul sigur înspre închegarea unei prietenii cu persoana de alături.

Perioada în care construirea de noi amiciţii e mult facilitată, este copilăria. Un munte de naivitate, lipsa de griji, absenţa suspiciunilor şi temerii de a fi respins vin în ajutorarea noastră. Însă, odată cu trecerea timpului, procesul devine mult mai greu, pentru că noi înşine construim o fortăreaţă greu de trecut pentru cei aflaţi în exterior şi, la rândul nostru, ne aşteptăm să dăm de acelaşi zid neprimitor în momentul în care avem tendinţa să ne apropiem de o altă fiinţă umană. De cele mai multe ori, din acest motiv, renunţăm chiar să o facem. Nu vi s-a întâmplat niciodată să observaţi în autobuz o persoană cu un zâmbet fermecător, cu acea carismă aparte care vă invită să interacţionaţi cu ea? Şi cu toate acestea, inhibaţi fiind, nu facem acel prim pas pentru a ne apropia şi a verifica veridicitatea instinctelor noastre. Datorită laşităţii, a instinctului de autoapărare şi a jenei (în situaţia în care nu ar decurge totul după cum ne-am dorit).

Comunicarea este doar arma cu care încercăm să combatem teama de singurătate şi izolarea anormală în care ne-am afundat. Dacă aceasta se realizează excesiv, în ultima perioadă, prin intermediul PC-ului, al internetului -sau chiar al unui simplu blog-, însă ea vine să ridice o serie de bariere aşezate între exponenţii societăţii, înseamnă că îşi face datoria şi este binevenită. Este dovada faptului că dorim şi încercăm din răsputeri să trecem peste anumite limitări şi bariere aşezate involuntar între noi. Este un pas înainte, înspre vindecare. Să sperăm că, într-un timp relativ scurt, vom învăţa să emitem opinii şi doleanţe, fără un efort colosal, chiar puşi faţă în faţă cu interlocutorul.

Aparent, azi a ieşit la suprafaţă latura mea optimistă şi încrezătoare în viitorul şi evoluţia umanităţii. Poate ar trebui să dorm ceva mai mult.