Un altfel de concert

Treceam azi, pe la 6, pe lângă Piaţa M. Viteazul şi am observat o scenă amplasată chiar în faţa statuii. Tobe, chitări, instalaţii de sonorizare. Clar, se pune de-un concert, îmi zic. Nu am reuşit să aflu până la 7:30 ce urma să se întâmple acolo; fiind atât de puţin mediatizat evenimentul, îmi imaginam că vor apărea nişte formaţii necunoscute, dar cu înfocată dorinţă de afirmare. Neavând altceva mai interesant de făcut, mi-am propus să văd despre ce e vorba. Îmi era dor de un concert în aer liber!

Nu prea s-au anunţat doritori, astfel încât am plecat singurică.. Ba nu!, eram în plăcuta companie a unei Cola de jumate şi a unui Pall Mall Ultra Lights (publicitate mascată!! -ar trebui să mi se ofere reducere la produsele astea, de-acum încolo). În momentul în care am ajuns la faţa locului, am observat că se strânseseră vreo 50 de oameni, poate chiar mai mulţi. În câteva secunde, mi s-a relevat şi natura evenimentului aflat în derulare. Era un miniconcert al unei secte religioase.

Câţiva tinerei cântau melodii despre credinţă, Iisus, Dumnezeu... Nefiind o persoană extrem de religioasă, am fost oarecum dezamăgită. Dar aveau o voce plăcuta soliştii, deci am rămas pe poziţii. Mulţi purtau tricouri albe cu inscripţia: "Cu Dumnezeu totul este posibil"; aşa o fi. Unii dintre cei prezenţi intraseră parcă în transă, dansau cu braţele ridicate înspre cer, păreau fericiţi şi, per total, se crease o atmosferă destul de plăcută. Elementul straniu era un domn îmbrăcat la costum, ce se cocoţase pe scenă alături de cântăreţi, aparent -sper- puţin pilit, care stropea cu apă minerală dintr-un flaconaş pe cei aflaţi foarte aproape de scenă. Nu am înţeles ce simboliza gestul respectiv, mă îndoiesc că ar fi fost apă sfinţită...dar, cine ştie?

Într-un sfert de oră, concertul se terminase. Stăteam încă pe bancă în momentul în care a venit înspre mine o blondă drăguţă, Andrada, care m-a abordat şi mi-a explicat cam despre ce fusese vorba. Aparent, erau un grup -mă rog, o sectă- care realizează diverse întruniri săptămânale unde se discută despre Dumnezeu, se cântă, se spun rugăciuni şi, ocazional, când bugetul le permite, au loc şi asemenea manifestări în aer liber. Prezentarea domnişoarei a avut parte de destul feed-back, însă nu a reuşit să mă convingă de adevărul poveştilor despre tămăduirile miraculoase ale Domnului, nici nu am primit o explicaţie plauzibilă a motivului pentru care fumatul ar fi un păcat... M-am abţinut însă eroic să aprind ţigara în prezenţa ei!

Concluzia pe care am tras-o în seara aceasta e că, dacă şi în biserici s-ar derula totul după nişte reguli mai puţin stricte, dacă ar cânta şi încânta cineva mulţimea adunată şi toţi ar avea posibilitatea de a se manifesta mai liber (să îngenuncheze, să danseze, să se roage, să râdă, să glumească, sa fie fericiţi sau trişti, după cum le pofteşte inima)..probabil aş mai intra şi eu din când în când într-o Casă a Domnului.