A 21-a oară
Am îmbătrânit. Am schimbat sufixul... 20-ul rotund s-a transformat într-un 21, cu o ciudată şi nefamiliară rezonanţă. S-a mai dus un an, fără ca eu să realizez dacă am suferit o schimbare în bine sau rău, dacă am devenit mai matură sau mai înţeleaptă, dacă am învăţat destul din greşelile pe care le-am făcut de-a lungul anilor (nu susţin că ar fi fost atât de multe, sau că nu aş putea să mă refer la ele ca la simple decizii pripite sau... Bine, bine!, au fost destule.)
Până în ziua de azi, visul măreţ al copilăriei mele, acela de a deveni o venerabilă măturătoare de stradă, a rămas nematerializat. Probabil educatoarele de la grădiniţă, unde mă remarcasem prin nemaiîntâlnita mea dorinţă măreaţă, ar fi tare mândre de mine.
Întotdeauna mi-am dorit ca trecerea într-un nou an al existenţei mele efemere să o sărbătoresc într-un mod inedit. Să fac ceva special, ieşit din comun.. ceva ce să-mi rămână impregnat în memorie până la adânci bătrâneţi. Ce am făcut anul acesta? Mai nimic; însă am asistat la îmbăierea unei pisicuţe în vană şi, mai apoi, la încercarea de readucere a acesteia la forma iniţială, cu ajutorul uscătorului de păr. Traumatizantă experienţă trebuia să fi fost. Însă, în opinia proprietarilor: "incontestabil, it had to be done!". Ei bine, asta mă face să pun problema unei paralele cel puţin ciudate: dacă întotdeauna cei mari şi maturi ştiu ce e cel mai bine pentru tine, iar eu, la cei nu mai puţin de 21 de ani, se presupune că am devenit oficial "mare", ar trebui de-acum să iau mereu singură deciziile cele mai importante pentru mine? Uneori parcă nu mă simt pregătită pentru aşa ceva. Şi -fapt de o importanţă majoră- vreau ca 1 iunie să fie în continuare şi ziua mea.
În altă ordine de idei, mă situez în plină sesiune. Şi am descoperit serul magic: arma perfectă anti-stres. Mi-am format, involuntar, obiceiul de a lectura un anumit blog, chiar înainte de a purcede înspre Tărâmul Viselor. Am recitit de nenumărate ori unele din însemnările lui Sunhunter, stilul său aparte conferindu-mi, într-un mod inexplicabil poate, o oareşicare stare de calm şi încredere în forţele proprii.
Ei bine, după cum spuneam, în sesiune fiind, va trebui să mă apuc de treabă.. şi asta presupune, în prealabil, o scurtă perioadă de relaxare, probabil înfundată într-o cană de ceai în Insomnia - un locşor drăguţ, descoperit recent prin preajma sediului central al facultăţii mele.
11 Comments:
Hepibarfdei tuiuu, hepibarfdei tuiuu, HEpibarfdeiii diar Andra, tra la la! Berea! :D
Multumesc, multumesc. Berea o primesc doar cei care au avut o voce exceptionala in timpul interpretarii melodiei "Happy B-day"... te incadrezi? :))
foarte frumos "refugiul" tau in neant. felicitari!
Aki
Ma inclin.
N-am voce, da' am volum. Adicatelea o sa stie toata lumea ca se-ntampla ceva, da' n-o sa inteleaga ce. :D
la multi ani.
multa bafta la examene.
hmmm ... ce rece arata ce am scris mai sus ...
Multumesc si.. sa fie.
Datorita temperaturii, e mai placut acum "ceva rece", graymer :)
La multi ani inspirati!
imi plac obiceiurile tale culturale de seara:)
...inspirati si de inspiratie :)
Multumesc, Adrian.
La multi ani !!! cu frisca :P
Fara.. nu vrem sa cadem in diabet :P
Multumesc :)
Trimiteți un comentariu
<< Home