Scurt anunţ

Am fost deseori întrebată despre motivele pentru care ID-ul de messenger mi se lăfăie mândru pe profilul blogului. În momentul creerii spaţiului de defulare a atâtor gânduri haotice, a micului meu "refugiu", fusese doar un gest instinctual: mi se cerea să completez un câmp al profilului, şi am făcut-o fără să analizez eventualele consecinţe ale actului meu. La urma urmei, nu consider că printr-o simplă intervenţie verbală ar putea cineva să-mi invadeze spaţiul intim. Pentru orice eventualitate, există acolo acel butonaş de ignore, ce poate fi utilizat cu încredere.


Ce-i drept, au existat momente în care m-am întrebat dacă nu ar fi fost mai sănătos să sustrag acest mic detaliu de acolo. Cu siguranţă aş fi scăpat de câteva remarci tâmpe, sau chiar vulgare. Pe de altă parte, ID-ul meu persistă în a rămâne ferm pe poziţii, deoarece astfel deschid o uşiţă şi unor oameni interesanţi, carismatici, cu care am câteva lucruri în comun, sau aş putea să stau la un "pahar de vorbe" pe diverse teme, cu cea mai mare plăcere. Evident, această categorie de oameni este una extrem de rară, însă, mai mult ca sigur, dacă ajungi să cunoşti (sau doar să intri în contact) cu o singură persoană care reuşeşte să te uimească, să te facă să zâmbeşti sau să realizezi că mai există în jur şi alţi oameni pe placul tău... înseamnă că a meritat.


Aş spune că am pătruns de curând în lumea virtuală a Internetului. Primul meu abonament datează de-acum un an şi jumătate, iar până în acel moment, de prea puţine ori mi-am făcut apariţia în vreo sală de net. Când se întâmpla, totuşi, să intru, cu siguranţă căutam doar nişte texte-suport pentru vreun referat. Treaba o rezolvam în câteva minute şi nu pierdeam nici o secundă în plus în faţa monitorului ce părea să nu promită nimic mai mult. Cu alte cuvinte, am ratat epoca mirc-ului, a asl-pls-urilor. (Din surse sigure putem afla că, pe vremuri, IQ-ul şi (probabil) media de vârstă a celor ce bântuiau prin canalele mirc-ului, era net superioară celei pe care am găsi-o acum pe-acolo. Totuşi, mi se pare plauzibilă presupunerea conform căreia unii dintre acei indivizi au rămas, şi-au format propriile comunităţi închise, greu accesibile tinerilor cu hormoni jucăuşi şi dorinţa de afirmare printr-un oripilant bună, păpuşă..asl...)

După cum spuneam, nu am prins acest val... însă am aterizat chiar în perioada de glorie a messenger-ului. Petrec mult timp (a se citi "mult prea mult timp") în faţa calculatorului. Un prim motiv ar fi natura facultăţii pe care o urmez, care mă obligă să nu stau prea mult departe de pc, iar apoi, pentru că ÎMI PLACE.
Am ajuns să cunosc (strict prin intermediul acestui mediu) 4 oameni, în acest an şi jumătate. Cei 4 pentru care a meritat. (Ulterior, i-am întâlnit pe doi dintre ei şi în viaţa reală). Una din aceste persoane a devenit jurnalul meu ambulant; o altă persoană e cineva de ale cărui replici, poveşti şi personaj întruchipat îmi este şi acum dor... iar un al treilea este chiar iubitul meu. (Era de aşteptat ca doi oameni care stau cu ochii lipiţi de monitor 24 din 24, cu mici exagerări, să se cunoască astfel.)

Deşi aş fi avut ocazia să port nesfârşite conversaţii inutile cu n persoane, am făcut mereu o triere rapidă a acestora. Veşnica replică acră -Ne cunoaştem de undeva?- servită drept răspuns oricui încearcă să se infiltreze în lista mea, e cea care reuşeşte să sperie şi să alunge cei mai mulţi doritori. Îi apreciez pe cei care într-adevar au ceva de spus (sau reuşesc, măcar, să creeze iluzia aceasta), pe cei ce simt nevoia să-şi împărtăşească o părere pertinentă sau să adreseze o întrebare decentă. În lipsa celor mai sus amintite, nu pot decât să ofer un respectuos salut, şi am încheiat socializarea cu personajul. În general, cei care reuşesc să îmi capteze atenţia pentru mai mult de 20 de secunde, ajung să mă considere în următoarele 15: insensibilă, îngâmfată, rece.. şi câte altele nu am auzit în ultimele luni?! Iar asta se întâmplă pentru că sunt rareori prietenoasă în momentul în care cineva nu ştie să-mi transmită exact ceea ce doreşte, sau, dimpotrivă, insistă inutil asupra unui fapt. Ca oricine, am şi eu zilele mele mai puţin bune...

Ămmm.. Ceea ce vroiam de fapt să subliniez cu acest post este faptul că sunt în căutarea unui chiriaş (a se citi unei chiriaşe), pentru apartamentul din Cluj. Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi (a se citi cele interesate), mă pot contacta prin ID-ul afişat în profil. Cam atât.

Later edit: Căutările s-au terminat şi au fost încununate de succes.